adrian-comanescu-800x600Fotbalul din Alba devine interesant inclusiv la nivel național, arbitri, oameni de fotbal și nu în ultimul rând fotbaliști din alte județe fiind curioși cum se desfășoară jocurile în Liga a 4-a din județul nostru. Cel mai bun exemplu este dat de Adrian Comănescu, central cu 88 de meciuri pe prima scenă a fotbalului din România, care duminică, de la ora 14.00, va conduce derby-ul suferinței dintre Energia Săsciori și Cuprirom Abrud.  Cum s-a ajuns la delegarea acestuia? 

În dreptul brigăzii delegate la partida de duminică dintre Energia Săsciori și Cuprirom Abrud, la secțiunea ”arbitru central” figurează un nume mare al arbitrajului românesc, un cavaler al fluierului cu state vechi pe prima scenă a fotbalului din România – Adrian Comănescu. Alexandru Vodă, șeful arbitrilor din Alba a explicat cum s-a ajuns la această delegare.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Am participat zilele acestea la un curs cu lotul din Liga 1. Acolo, mai mulți colegi m-au întrebat despre fotbalul din Alba, și mi-au spus că au văzut diferite filmări cu ajutorul Absport.ro, care le-au lăsat o impresie bună. Eram mirat că ei cunosc aspecte din fotbalul nostru! I-am întrebat dacă ar fi de acord să ne ajute având în vedere numărul mic de arbitri din județ și am primit mai multe răspunsuri pozitive, primul venind de la Adrian Comănescu, ce va oficia partida dintre Energia Săsciori și Cuprirom Abrud, un derby în subsolul de clasament. Ne bucură și ne onorează prezența lui la acest meci și cu siguranță vor mai veni pe viitor și alți arbitri de la nivel național în județul nostru”, a explicat Alexandru Vodă pentru Absport.ro

Așadar, Adrian Comănescu originar din Râmnicu Vâlcea, cu 88 de prezențe adunate în 10 sezoane de Liga 1, va oficia meciul dintre Energia Săsciori și Cuprirom Abrud. Acesta va fi ajutat la cele două tușe de Alexandru Văidean și Robert Uleșan, iar observator a fost delegat Florin Hanca.

NOTA REDACȚIEI: Ne declarăm onorați că prin acțiunile noastre sprijinim dezvoltarea sportului local, venind în ajutorul cititorilor cu imagini foto și video de la diferite evenimente, atât pe plan local, județean cât și național!

sursa foto: ilfovsport.ro

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

6 COMENTARII

  1. Bine că chemați arbitri de ligă 1 la un meci între două echipe care retrogradează oricum și la derby-uri de promovare vin tot mafioții voștri!

  2. nu ne deranjeaza, sa ne arbitreze oricine, dar sa fluiere ce e pe teren! intrebare, oare de ce nu mai sunt arbitrii ? noi echipele am demostrat ca se poate juca fair play si se poate arbitra oriunde, zic eu, dar corect. ar trebui sa fie luati la intrebari cei din fruntea arbitrilor, de ce nivelul este asa jos ca trebuie chemati alti arbitrii? ce comisie judeca daca acest arbitru greseste? ar trebui sa fim tratati cu respect de catre cei ce conduc, doar noi platim! lasati arogantele domnilor ajf.

  3. Poate să vină şi Colina noi tot retrogradăm …mulțumim conduceri că o să jucăm unde ne era locul de mai multă vreme ,liga a v a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.