ioana nicusor stanciuCălit prin naționalele de juniori ale României, unde a fost și marcator principal, dar și căpitan, Nicușor Stanciu are astăzi șansa de a debuta în naționala mare de fotbal a țării noastre. Cu destinul deja scris, născut în ziua istorică a fotbalului românesc, la 7 ani distanță de la Cupa Campionilor Europeni câștigată de Steaua București, Nicușor Stanciu nu numai că a fost convocat la națională, dar a primit și numărul 10, unul greu, unul care aduce în mintea oricărui microbist faze geniale, trăiri la intensitate maximă, dar și emoție.

Astăzi, chiar peste peste puțin timp, Nicușor Stanciu are marea șansă să bifeze prima selecție la naționala României de Fotbal. Prima selecție adevărată. A așteptat mult până la acestă bornă cu toate că evoluțiile sale au impresionat o lume întreagă, mai puțin pe ”tata Puiu”. La nici 23 de ani, Nicușor își vede visul împlinit, joacă la Steaua, poartă numărul lui Hagi, iar la națională poate să ducă tradiția decarului mai departe, după ce acest lucru a fost dat uitării pe spatele lui Florescu, Tănase sau chiar Maxim.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Nicușor Stanciu s-a dus prima oară la fotbal de mânuță cu tatăl său. Stelist convins, tatăl lui Stanciu își dorea să îl facă fotbalist, însă probabil nu se gândea că ”isprava” se va întinde până la acest nivel. Astăzi, familia Stanciu este cu sufletul la gură, arde de nerăbdare să înceapă România – Lituania, iar Nicu să îi salute din celălalt capăt al televizorului.

Îl cunosc pe Nicu de mult. Prin clasele școlii generale, sora sa Ioana, fosta mea colegă de bancă, îmi vorbea despre talentatul fotbalist al familiei. Era stelistă convinsă și fan Adi Mutu:), însă cred că nici ea nu se gândea că fratele său va ajunge atât de mare. Un băiat plecat de tânăr în fiecare zi la antrenamente, naveta zilnică din satul Craiva până la Alba Iulia pentru acel fotbal blestemat:), ajunge astăzi să aibă pe spatele tricoului… drapelul și două cifre imense care parcă îmbrățișează spatele muncit al unui copil ce face furori la FCSB. Ioana a fost de acord să vorbească despre relația sa cu fratele său și despre ascensiunea nebună pe care a avut Nicușor în ultima vreme.

”Vorbesc despre fratele meu pentru prima dată în mod oficial, iar acest lucru mă emoționează foarte tare. Sunt mai mult decât mândră de frățiorul meu! Mă bucură enorm faptul că este apreciat și iubit! Eu am fost dintotdeauna alături de el, l-am sprijinit în alegerile făcute, iar el știe că voi rămâne mereu susținătoarea lui numărul 1! Nu pierd niciun meci de-al său și mă emoționez de fiecare dată când îl văd la TV. E oarecum greu să îmi exprim fericirea în cuvinte. Noi am avut întotdeauna o legătură strânsă și asta consider că este cel mai important între frați. Îl apreciez că a rămas fidel visului său de a ajunge fotbalist și pentru că a luptat cu toată forța pentru atingerea țelurilor propuse. Grație muncii sale, a evoluțiilor sale a ajuns în acest moment la echipa națională, iar acest lucru este mai mult decât îmbucurător. A fost un sentiment aparte când l-am văzut îmbrăcat în echipamentul echipei naționale. Nicu e cel mai bun frate și îmi doresc să fie fericit, sănătos și înconjurat de prieteni adevărați!”, a declarat plină de emoție Ioana Stanciu, sora lui Nicușor pentru Absport.ro

Astea sunt adevărate cuvinte care vin din suflet. Ce poate fi mai frumos decât să îi mulțumească Ioanei și întregii familii cu un gol? Nimic nu este imposibil, iar acest lucru ni l-a demonstrat de atâtea ori, însuși Nicușor Stanciu.

Ei bine, astăzi a venit vremea ca Stanciu să zboare de sub aripa lui Sânmărtean, să nu mai fie intimidat într-un vestiar plin de ”coloși” actuali ai fotbalului românesc și să ridice capul de mândrie pentru zecele de spate, notă acordată naționalei… de Alba, prin acest fenomen!

Chiar dacă tata Puiu a declarat că nu este impresionat de Stanciu și că fostbalistul Stelei își face doar datoria, suntem siguri că albaiulianul și-a asigurat prima liniuță în dreptul său în ceea ce privește convocarea pentru turneul final. Numai sănătos să fie că va biba întreg ”OK-ul”!

Hai, România! Hai, Nicușor Stanciu!

sursa foto: facebook.com

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.