img_1710Șurianu Sebeș are doar victorii în campionat, însă asta nu înseamnă că toate lucrurile sunt roz pentru cuplul de antrenori Manea & Oancea. Aceștia și-au pierdut un jucător important, iar alții doi au fsot avertizați de conducerea clubului. 

Cristi Bălaș nu se mai prezintă la antrenamentele echipei din „Arini”, iar Ionuț Radu a acumulat câteva absențe. Dacă primul a invocat probleme medicale, atacantul venit de la Metalurgistul Cugir a avut câteva probleme disciplinare, absentând de la mai multe ședințe de pregătire, fapt ce i-a deranjat pe oficialii clubului sebeșean. Al doilea jucător avertizat este Paul Muntean, oficialii sebeșenilor invocând probleme de comportament ale atacantului aiudean.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„În situația aceasta sunt doi jucători cărora le-am atras atenția vis-a-vis de prezența la antrenament. Este vorba de Paul Muntean și Ionuț Radu, jucători care nu au fost dați afară, dar care trebuie să se linieze criterii pe care noi le impunem la Șurianu. Prezență respectiv comportament”, a declarat Daniel Popa, președintele echipei Șurianu Sebeș.

La ultimul meci din campionat Paul Muntean a fost titular, în reme ce Ionuț Radu nu a fost nici măcar reținut în lot.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.