AS Razboieni Cetate-Inter Unirea22Partida dintre Progresul Fărău și Inter Unirea, două echipe din Seria a 2-a a Ligii a 5-a a avut parte de un moment neplăcut, care nu face cinste fotbalului, indiferent de nivelul la care ne raportăm. Doi dintre jucătorii formației nou înființate în vară – Inter Unirea, au văzut cartonașe roșii după niște gesturi golănești, aceștia primind câte 24 de etape de supendare și câte o amendă de 300 de lei.

O partidă liniștită într-o duminică frumoasă. Așa părea să fie jocul dintre Progresul Fărău și Inter Unirea, din Seria a 2-a a Ligii a 5-a. Însă cu 10 minute înainte de final, după cel de-al 3-lea gol al gazdelor, doi dintre jucătorii formației din Unirea și-au pierdut cumpătul și au început să îi ceară socoteală arbitrului pentru o fază petrecută anterior.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Aceștia nu s-au rezumat la mustrări verbale și l-au lovit pe arbitru cu crampoanele în tibie, fiind eliminați pentru aceste gesturi, care nu fac cinste fotbalului.

Astfel, Helerea Andrei și Filip Cosmin Alin au fost supsendați pentru 24 de etape, primind fiecare câte o amendă de 300 de lei. În cazul în care Inter Unirea nu va face recurs, aceștia vor lipsi mai bine de un an de pe terenul de fotbal.

Un caz asemănător s-a petrecut sezonul trecut la meciul dintre AS Războieni Cetate și Progresul Fărău, când portarul Războieniului l-a călcat pe picior pe arbitru, fiind suspendat 16 etape pentru acest gest.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.