Trei candidaţi din judeţul Alba au fost admişi să participe la examenul organizat de Federaţia Română de Fotbal în vederea alcătuirii corpului de observatori de joc la Liga a II-a, Liga a III-a şi campionatele naţionale de juniori A şi B pentru sezoanele 2018-2019 și 2019-2020.

La examenul programat miercuri 18 iulie, de la ora 11.00, la sediul FRF, vor participa din judeţul Alba cugireanul Cătălin Paşcanu, aiudeanul Virgil Lup şi albaiulianul Mihai Ţîra, care vor încerca să intre pe lista finală de 100 de persoane.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Examenul va consta într-un test grilă care va conține un număr de 30 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns, dintre care una corectă.

Cele 30 de întrebări din examinare vor fi împărțite în trei secțiuni, după cum urmează: întrebările 1-10 din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, întrebările 11-20 din Regulamentul Disciplinar și întrebările 21-30 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive completată cu Legea nr. 10/2012 și cu Legea nr. 219/2016.

Procedura de organizare și desfășurare a examenului se face potrivit Regulamentului care poate fi consultat AICI

Tot în 18 iulie, dar de la ora 13.00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal va avea loc testarea pentru persoanele care dețin de drept calitatea de delegat de joc (președinți de AJF și delegați UEFA), Alba fiind reprezentantă de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Cristian Petropulos.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.