Galda - Recea401Cu trei puncte in visterie și vitregită de alte trei de brigada de arbitri, Industria Galda de Jos caută al doilea succes stagional în deplasarea de la Jucu, unde va întâlni un adversar incomod, Unirea Jucu.

Pentru echipa lui Paul Ciucă partida din deplasare poate reprezenta o recuperare a punctelor cedate acasă cu ACS Comuna Recea.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Întâlnim o echipă care are pretenții de promovare, s-a întârit considerabil în vara asta, a fost învinsă de Cugir doar la loviturile de departajare, consider că e o deplasare foarte dificilă. Primul obiectiv al nostru e să nu pierdem”,  a declarat Paul Ciucă, antrenor Industria Galda de Jos.

Pentru partida de la Jucu, Paul Ciucă are tot lotul apt de joc, însă chiar și așa le va fi foarte greu „galben-albaștrilor” să se întoarcă cu punct sau puncte  din meciul de sâmbătă.

Prezența lui Lupșan este sub semnul întrebariării 

Unul dintre cei mai constanți fotbaliști din lotul antrenat de Paul Ciucă, Daniel Lupșan ar putea absenta de la meciul de sâmbătă. Acesta are o nuntă în familie și încă nu știe dacă va putea fi prezent la meciul de la Jucu, însă tehnicianul Industriei speră ca familia acestuia să fie înțelegătoare și să-i permită junelui participarea la evenimentul sportiv.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.