IMG_8264Lunga așteptare își deapănă ultimele clipe de existență în urbea transilvană, loc unde se trăiește și se respiră pentru jocul cu mingea mică. A trecut mai bine de un deceniu de la ultima participare a echipei de fete a Sebeșului în Liga Națională, interval sinonim cu o eternitate pentru infocații suporteri locali, ce tânjesc de atâta amar de vreme după întâlnirile cu spuma handbalului feminin românesc. Din acest weekend însă, așteptarea va lua sfârșit și drumurile lor se vor indrepta spre sala de sport gătită in haine de sărbătoare, pregătită să găzduiască încleșterile viitoare….

Tradiția handbalului în Sebeș își are rădăcini adânci, de pe vremea regretatului profesor Florin Fleșeriu personalitate marcantă la nivel local care dă și astăzi numele sălii de sport în care echipa actuală își va orchestra reprezentațiile. Au existat aici mereu echipe, atât la baieți cât și la fete, ce au reprezentat cu onoare orașul, cu preponderență la nivelul ligii secunde sau în competițiile de juniori. Odată cu ele a crescut dragostea localnicilor pentru acest sport, publicul local fiind unul avizat și fin cunoscator al fenomenului handbalistic. Având acest fundament solid n-a mai fost decat un pas până la atacarea unui obiectiv mai îndrăzneț și anume construirea unei echipe puternice cu elemente locale și apoi promovarea în primul eșalon. Segmentul pe care s-a marșat atunci  a fost cel de handbal feminin, o echipă cu numele Textila Sebeș devenind deja cunoscută iubitorilor acestui sport. Sub comanda reputatului antrenor Seviștean Popa , care practic și-a trăit copilăria și adolescența pe terenul de la Flamura ( locul unde este astăzi sala de joc), a început să se închege o echipă care de la an la an era tot mai puternică și care după câteva prezențe la barajul de promovare a reușit în primăvara anului 1998 să patrundă pentru prima data în istorie în primul eșalon al handbalului feminin românesc. Trebuie specificat aici, pentru a da măsura performanței obținute, faptul că Sebeșul era atunci de departe cel mai mic oraș reprezentat la nivelul primului eșalon (12 echipe), garnisit la timpul acela cu echipe de calibru și reprezentante a unor orașe mari și cu tradiție în handbal gen Bucuresti, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Constanța, Ploiești, Cluj, Timișoara, Brașov, Galați, Zalău, Piatra Neamț.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Primul meci de acasă în prima ligă pentru Ciserom Textila Sebeș desfășurat în toamna anului 1998 a coincis cu inaugurarea Sălii de sport « Florin Fleșeriu » una arhiplină și entuziastă în susținerea favoritelor pe tot parcursul acelui sezon, soldat cu menținerea în primul eșalon, o mare performanță la acea vreme. Jucătoare ca Țârc, Dăian, Oană, Bica, Bogdănel erau adevarate vedete pentru suporterii locali care făceau in tribune o atmosferă unică în sălile din România la acea vreme.

Sezonul următor, abordat cu același schelet de baza a fost ceva mai greu deoarece din liga secundă au venit reprezentante ale unor orașe cu mai mare potențial  economic decât Sebeșul, gen Iași sau Deva. Deși salvarea de retrogradare părea la indemână, dupa un meci direct memorabil cu Iașiul pe teren propriu în care în ciuda faptului că Sebeșul a învins la două goluri și s-a bucurat vreo 24 de ore pentru izbândă și salvare echipa a retrogradat din cauza unor lacune regulamentare (ar fi trebuit să câștige la 3 goluri). Iașiul a fost  salvat și Sebeșul a trebuit să ia drumul ligii secunde. A fost o atmosfera fabuloasă la acel meci din primăvara anului 2000, cum n-a mai fost vreodata până atunci cu oameni cocoțați pe acoperișul sălii și tribune ticsite până la refuz în care un strop de oxigen valora mai mult decât o sticla de apă. Dupa acel meci era clar că drumul nu se poate opri aici, că orașul trăiește pentru acest sport și după doar un an de penitență în liga secundă echipa construită pe același schelet de la prima promovare se întoarce en–fanfare în prima ligă, în primăvara anului 2001. Era o perioadă dificilă, cu probleme economice care și-au pus amprenta și asupra sportului. Echipa și-a schimbat denumirea în CSM Sebeș , dar bugetul n-a fost niciodata atat de generos încat să justifice alt obiectiv în afara evitării retrogradării. Pe langa Dăian și Oană a mai apărut o gura de tun în persoana Măriuței Lipan, jucatoare ce a și câștigat titlul de golgeteră a Ligii Naționale în anul 2002. Apoi  odată cu retragerea Mioarei Oană și plecării în străinătate a Danei Dăian a început reconstrucția echipei cu jucătoare tinere între care Ada Bahamet (actuala Moldovan), jucătoare ce avea să devina mai apoi de trei ori golgetera a Ligii Naționale sub culorile echipelor HCM Roman și Dunărea Brăila. Din păcate în anul 2004 echipa a retrogradat din nou, moment ce a coincis cu plecarea golgeterei Mariuta Lipan în Germania și cu interesul cluburilor din prima ligă pentru tinerele jucătoare ale echipei. Se prefigura declinul, iar plecarea antrenorului Teanu Popa ca și secund a lui Gheorghe Tadici la multipla campioană a României Oltchim Râmnicu Vâlcea și mai apoi la prima reprezentativă  a țării, au grăbit sfârșitul acestei povești frumoase. Omul care a stat alaturi în toți acești ani de Seviștean Popa și anume Virgil Costea a rămas singur pe o corabie în derivă. Cinci campionate jucate pe prima scenă, sezoane ce au stârnit apetitul pentru handbal de calitate în randul suporterilor s-au încheiat abrupt și a urmat abisul, ani de zile în care echipa s-a zbătut in mediocritatea ligii secunde pe ultimele locuri.

Din fericire în vara anului 2011 Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Sebeș au pus bazele unui nou club pe numele sau HC Alba Sebeș, club care se dorea continuatorul performanțelor vechii echipe a Sebeșului. Perioda destul de lunga de pauză în performanță a pus destule piedici în formarea unei echipe puternice într-un termen relativ scurt. Clubul reprezentat de același Virgil Costea trebuia să se fortifice sănătos, să crească treptat și deși finanțarea acordată a fost una decentă, crearea unei echipe care să promoveze la pas s-a lăsat așteptată. S-au tot schimbat antrenori de la Alexandru Weber la Octavian Achimescu și apoi din nou Weber, dar echipa nu dădea rezultatele scontate.

În vara anului 2014, după mai multe încercări eșuate a fost adus în club Seviștean Popa ( care în acesti ani a fost antrenor la echipele naționale de tineret și la Centrul de Excelență de la Râmnicu Vâlcea) în funcția de director sportiv pentru a spori șansele de promovare ale echipei. Deși au lucrat împreună la întărirea lotului de jucătoare antrenorul Alexandru Weber a preferat să plece înainte de startul sezonului la o contracandidată la șefie, în speță Măgura Cisnădie. Profesorul Teanu Popa a preluat frâiele echipei și întâmplător sau nu a reușit și a treia promovare din handbalul sebeșean după un parcurs aproape perfect. Sebeșul zâmbea din nou în vara anului 2015 și se pregătește din nou de Liga Națională sub comanda antrenorului cu care a obținut mereu performanțe.

Aceastea sunt poveștile frumoase din trecutul handbalului din Sebeș, iar de aici înainte vorbim de prezent și viitor. Euforia promovarii a trecut și vor urma încleștări grele într-o ediție de campionat, care fără teama de a greși se poate spune că va fi cea mai grea și cea mai disputată din istorie, în sportul cel mai puternic raportat la performanțe în disciplinele de echipă din România. Sunt echipe foarte puternice, cu bugete foarte mari, dar mai presus de asta  multe echipe cu multă experiență și valoare, care s-au întărit extraordinar la nivel de lot. HC Alba Sebes va avea din nou, ca și în alți ani în care s-a regăsit în prima ligă ca obiectiv principal evitarea retrogradării. Din păcăte acesta este obiectivul realist ținand cont de situația faptică, dar este de asemenea și un obiectiv greu de atins. Ultimele doua clasate vor retrograda direct, iar antepenultimele două vor da baraj cu echipe din liga secundă. Va fi dificil pentru Sebeș să evite ultimele două pozitii dar nu și imposibil. Experiența antrenorului, ambiția jucătoarelor, susținerea publicului vor fi principalele argumente pentru atingerea dezideratului.

Setea de handbal a Sebeșului ar trebui să se vadă în sală și în tribune, iar dacă va fi așa cu siguranță obiectivul va fi îndeplinit. De fapt altă cale nici nu există, nu de alta, dar ar fi mare păcat să mai așteptăm din nou vreun deceniu pentru o alta prezentă în elită…

Articol scris de Adrian Hăbean

sursa foto: Alba24.ro

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.