În primul meci oficial din acest an, rezervat junioarelor III, CSO Cugir s-a deplasat la ocupanta poziției secunde din serie, LPS Sebeș. La finalul partidei, gazdele s-au impus pe tabelă la o diferență de șase goluri, 30 -26. Partida a contat pentru etapa a VI–a a Campionatului Național de Handbal Feminin. 


Meciul a fost echilibrat doar în primele 10 minute, perioadă în care cele două echipe s-au aflat umăr la umăr, scorul fiind unul de egalitate, 7 la 7.
Gazdele au început să pună stăpânire pe joc, profitând de greșelile din apărarea cugireană, diferența făcându-se pe tabela de marcaj unde scorul a început să crescă constant 15–11(min 20). Până la fluierul de final al primei reprize, cugirencele au reușit să reducă diferența la numai două goluri 16 -14.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În repriza secundă, nu s-a mai ținut cont de faza de apărare, fiecare dintre cele două formații înscriind “gol după gol”. Diferența de două goluri 19 -17 (min 30) s-a păstrat doar parțial, pentru ca apoi elevele antrenate de profesorul Petru Micu, să cedeze treptat teren, iar scorul să ajungă la 22-17 (min 33) pentru gazde, ca după numai nouă minute să se înregistreze pe tabela de marcaj cea mai mare diferență de scor din întreaga partidă 27–20 (min 42). Pe fondul relaxării handbalistelor gazdă, handbalistele de la poalele Drăganei au reușit să reducă diferența de 7 goluri în patru minute la numai patru goluri 27-23 (min 46).
Pînă la finalul partidei, echipele au mai înscris câte trei goluri de fiecare parte, tabela arătând după cele 50 de minute de joc, 30-26.

În urma acestei înfrângeri CSO Cugir rămâne pe poziția a treia a clasamentului seriei J, cu 9 puncte, iar LPS Sebeș rămâne pe pozița a doua a clasamentului seriei, cu un număr de 13 puncte.
Cea mai bună marcatoare de la gazde a fost Flavia Niță cu 11 goluri și de la vizitatoare cea mai bună marcatoare a fost Karina Roman cu 8 goluri.


Echipele care au evoluat au fost:

LPS Sebeș: Giulia Călin , Luisa Păcurariu , Ioana Ban , Flavia Țandrea , Dana Cibu , Silvana Ghenescu , Oana Sârb , Eliza BOTA , Adriana David , Flavia Niță , Ana Cibu , Ioana Hașiu , Denisa Bâscă , Lorena Lungu.
Antrenoare: Mioara Oana Lupașcu.

CSO Cugir: Alina Romaniuc , Luiza Tomoșoiu , Cătălina Ursa , Daria Cibian , Sorina Costea , Fleșeriu Denisa , Carina Roman , Mianda Heroiu , Timeea Cerchizan , Mihaela Martinescu , Denisa Dânșorean .
Antrenor: Petru Micu.


 Text și foto: Sorin Giurca

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.