Plecată de la scandalul meciului dintre ACS Sepsi Sfântu Gheroghe și Universitate Cluj-Napoca, atunci când ”studentele pregătite de Draga Petricevic au refuzat să ”stea drepte” în timpul intonării imnului Ținutului Seciuesc, problema imnului național pare să fie rezolvată. Pe lângă faptul că ”Deșteaptă-te, române!” se auzea numai la meciule de baschet și la cele ale naționalelor, imnul național este pe cale să deschidă toate competițiile sportide din România.
Așa prevede un proiect de lege depus zilele trecute de un grup de 58 de parlamentari PSD, PNL şi UNPR, ce prevede ca imnul naţional să fie intonat la toate competiţiile sportive din ţară, în deschiderea tuturor programelor TV, la începutul cursurilor în tot ciclul preuniversitar, precum şi interzicerea intonării, în orice condiţii, a unor imnuri regionale, cum ar fi cel al Ţinutului Secuiesc.
Ajunsă la un moment dat o problemă națională, cu luarea în colimatorul opiniei publice a minsitrului Elisabeta Lipă, problema imnului României poate fi simplu rezolvată, însă ca proiectul de lege să dea rode trebuie să treacă prin mai multe mâini… ”parlamentare”.
De asemenea, arborarea tricolorului, respectiv intonarea imnul național se dorește să fie obligatorie astfel: cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive locale, naţionale sau internaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional, indiferent de locaţia de desfăşurare a acestora”.
Această inițiativă ar putea crea un impact pozitiv în România, atât în domeniul sportului, cât și în întreaga comunitate, atrăgând persoanele spre valorile naționale, și totodată dând o mai mare importanță competițiilor sportive prin deschiderea acestora pe acordurile ”Deșteaptă-te, române!”