lps-alba-iulia25LPS Alba Iula a încheiat turul de campionat cu o victorie! Elevii antrenați de Gabriela Năsăudean au învins cu 20-15 (5-7, la pauză) pe HC Torok Râmnicu Vâlcea.

După o primă repriză palidă în care echipa gazdă a resimțit din plin presiunea acestei partide a venit o repriză secundă în care albaiulienii s-au apărat exemplar pe semicerc, iar în plan ofensiv, sportivii de la LPS Alba Iulia au marcat de 15 ori, reușind să obțină victoria mult dorită.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Faptul că am încheiat turul campionatului cu o victorie  împotriva formației HC Torok Vâlcea, ne urcă în clasament pe locul trei ceea ce înseamnă că ne-am îndeplinit obiectivul până în acest moment. În jocul cu Vâlcea, presiunea rezultatului și-a spus cuvântul, reușind să ne descătușăm abia în repriza secundă. Felicit echipa pentru victorie, dăruire și determinare”, a declarat Gabi Năsăudean, antrenoarea echipei LPS Alba Iulia (juniori III).

Pentru LPS Alba Iulia urmează turneul de sală, competiție la care albaiulienii se vor duela cu: CSS Severin, CS Topoloveni, HCM Râmnicu Vâlcea, și CSS Sibiu.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.