CSM Lugoj-Performanta Ighiu101Derby-ul etapei a 13-a din Liga a 3-a, Seria a 4-a dintre CSM Lugoj și Performanța Ighiu a fost tranșat în doar 4 minute de echipa din Alba, care a punctat de 3 ori prin Romică David (19, 21) – ”moțul” ajungând golgheterul seriei cu 10 reușite și Rareș Moga (23) – cu o execuție de efect care a ridicat în picioare spectatorii prezenți la partida din Timiș. Ighiul a ajuns la 25 de puncte în clasament, fiind la un punct în spatele ocupantei locului secund, Național Sebiș. După prestațiile bune ale fotbaliștilor din Alba din acest sezon, la care se adaugă unitatea grupului, la Performanța se vorbește despre promovare, un obiectiv care pare departe, dar este atât de aproape pentru trupa condusă de Adorian Himcinschi.

Vreme frumoasă, gazde primitoare și public liniștit la Lugoj. Cam așa s-ar descrie rețeta perfectă a unui meci din fotbalul profesionist. Ovidiu Turuș și colegii săi au afișat puține emoții înainte de duelul contra timișenilor, care aveau doar o înfrângere suferită pe propriul teren, la început de campionat contra formației Becicherecu Mic.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

CSM Lugoj-Performanta Ighiu120Singurul care părea să fie conectat extrem, însă care a reușit să afișeze și câte un zâmbet pe ici, pe colo a fost Roberto Bodea, portarul Ighiului care a mai evoluat în astfel de partide derby.

Toată suflarea ighiană era conștientă de forța echipei adverse, însă, probabil nici cel mai înfocat suporter al formației din Alba nu s-a gândit că Ighiul poate să predea o lecție de fotbal în adevăratul sens al cuvântului, să își sufoce adversarul în jumătatea adversă prin presing prelungit și posesie covârșitoare.

Lecție de fotbal la Lugoj în prima repriză

CSM Lugoj s-a văzut presată încă de la primul fluier al centralului, iar cu toate că era formația gazdă, împinsă de la spate de suporteri, elevii lui Cosmin Petruescu au ieșit cu greu din propria jumătate. Adorian Himcinschi le-a ordonat băieților săi să preseze în jumătatea adversă, iar neobositul Romică David, ajutat de Silviu Turuș, Moga și Bărculeț, împreună cu Negură și Oniche s-au achitat atent de aceste sarcini, scutindu-i de emoții pe cei care formau defensiva.

Prima zvâcnire ofensivă a venit de la juniorul Bogdan Bărculeț, care a centrat o minge de pe partea dreaptă în careul Lugojului, însă mingea a căpătat o traiectorie ciudată și a căzut pe transversala porții lui Iordache, goalkeeper-ul timișean rămânând fără reacție.

Liniștea dinaintea furtunii!

În min. 19, Bogdan Oniche blochează excelent o încercare de atac a gazdelor, mingea ajunge la Negură, care îl vede excelent demarcat pe Silviu Turuș. Decarul Ighiului primește o pasă bună și scapă singur în flancul stâng al atacului echipei sale. Replierea unui fundaș al Lugojului nu i-a permis lui Turuș să se îndrepte spre poartă, motiv pentru care acesta alege să intre în careu din lateral și să centreze în centrul careului. Mingea îl găsește excelent pe Romică David, care se desprinde de marcajul timișenilor și trimite din cădere în poarta lui Iordache, deschizând scorul la Lugoj.

CSM Lugoj-Performanta Ighiu89Nici bine nu au reușit să se așeze în teren lugojenii după golul primit, moment în care Romică David primește mingea în apropiere de centrul terenului. Acesta a luat la ”croșetat” câțiva adversari și a scăpat singur cu Iordache, punctând al doilea gol al partidei și cel de-al 10-lea în actualul sezon.

După alte două minute, în minutul 23 Moga și Turuș reușesc un ”un-doi” în tușa dreaptă, mijlocașul Ighiului pătrunde în centru de unde șutează cu sete fără nicio șansă pentru Iordache, portarul Lugojului văzându-se învins pentru a 3 oară într-un interval de doar 4 minute.

Ighiul nu a făcut pasul înapoi și a continuat să preseze, însă fără mari ocazii. De apreciat și defensiva Ighiului din prima parte, care a blocat excelent atacurile adversarilor, iar Bodea a fost nevoit să intervină doar la câteva centrări ușoare.

Relaxare în repriza secundă

Aflați la adăpostul rezultatului din prima parte fotbaliștii lui Adorian Himcinschi s-au relaxat după pauză și au făcut pasul înapoi, iar repriza secundă ștafeta atacului a fost preluată de gazde, iar ocaziile la poarta lui Bodea au început să apară.

CSM Lugoj-Performanta Ighiu12Două schimbări ofensive efectuate de Petruescu au revitalizat jocu lugojenilor, iar nou-intratul Dobra a semănat pericol pentru prima dată în careul advers în min. 49, executând bine o lovitură liberă de la marginea careului, mingea trecând la o palmă peste bară. Ceva mai târziu, Potopea a fost pe cale să marcheze în propria poartă, însă mingea a ajuns în corner.

Lugojul a beneficiat de un atac prelungit, iar în urma unui corner, pe fondul unei bâlbâieli în careul Ighiului, fază la care Bodea a respins de două ori balonul, Velcota a punctat pentru Lugoj, care spera la un rezultat miraculos.

Fotbaliștii din Timiș au continuat să dețină controlul, însă fără prea multe ocazii, iar partida s-a terminat cu scorul de 3-1 în favoarea Performanței Ighiu, care a bifat al 5-lea succes în deplasare, ajungând la 25 de puncte, la unul singur în spatele Sebișului, formație aflată pe locul secund.

Ighiul deține cea mai bună defensivă și cel mai bun marcator!

Performanța Ighiu continuă să uimească în Liga a 3-a, la primul său în în fotbalul profesionist. Defensiva condusă de Potopea și Turuș este cea mai bună a seriei, cu doar 7 goluri primite în 13 etape. Interesant este faptul că Performanța nu a încasat în nicio partidă mai mult de un gol. Totodată echipa din Alba are și cel mai bun marcator al seriei, Romică David ajungând la cota 10 în actualul sezon după dubla de la Lugoj.

”Mă bucur că am reușit să încriu două goluri, asta este meseria mea. Am avut parte de un meci mai ușor pentru că am muncit mai mult și am depus un efort extraordinar cu toții. Vreau să îi dedic golurile de astăzi colegului Oniche, pentru ziua sa. Nu am oferte momentan, mintea mea este doar la Ighiu”, a declarat golgheterul Romică David.

Adorian Himcinschi trăiește la Ighiu ce a trăit cu Unirea pe vremuri – ”Campioana deplasărilor”

CSM Lugoj-Performanta Ighiu7Pe lânga defensiva betonată și marcatorul seriei, Ighiul mai excelează la un capitol. Echipa condusă de Adorian Himcinschi este campioana deplasărilor în acest moment în seria a 4-a, având nu mai puțin de 5 succese pe teren străin, câștigând la Hunedoara, Ineu, Craiova, Giarmata și Lugoj. Adorian Himcinschi retrăiește sentimente de care a mai avut parte la Unirea Alba Iulia, pe vremea în care nu avea încă ghetele agățate în cuie. La primul sezon pe primul eșalon fotbalistic al țării, Unirea Alba Iulia a primit titulatura de ”Campioana deplasărilor”.

”Este foarte important să câștigi acasă, ca suporterii să plece mulțumiți de la stadion, dar este o satisfacție incredibil de mare atunci când reușești să te desfășori, să prestezi și să câștigi pe terenurile adversarilor. Nu ne gândim încă la promovare, deși mie îmi plac provocările, dar dacă vom avea șanse nu ne vom da la o parte. Am făcut un joc excelent la Lugoj, în special în prima repriză. Băieții s-au relaxat după pauză, rezultatul le-a permis, dar este bine că nu am trăit periculos. Ne gândim să terminăm anul chiar pe poziția secundă, dacă ne vor ajuta și rezultatele”, a declarat Adorian Himcinschi după jocul de la Lugoj.

Gheorghe Dănilă: ”Ne dorim promovare!”

Mai tranșant referitor la obiectivul echipei a fost Gheorghe Dănilă, președintele Performanței Ighiu. Acesta se află alături de echipa sa pe cai mari și visează la o promovare în eșalonul secund.

”Nu avem obiectiv impus promovarea, ne-am propus noi acest lucru. Cred că se poate realiza pentru ă avem un grup unit, o echipă foarte bună și o bancă tehnică experimentată. Într-adevăr, nu excelăm noi la capitolul financiar, însă nu ne plângem de acest lucru. Momentan nu sunt oferte pentru niciun jucător, dar dacă vor dori să plece la mai bine îi vom lăsa, nu îi ținem cu forța”, a declarat Gheorghe Dănilă, oficialul Ighiului.

Performanța Ighiu va încheia turul de campionat cu un meci în fața propriilor suporteri, sâmbăta viitoare, contra formației ACSO Filiași.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.