CSU - Sepsi-77CSU Alba Iulia a avut parte sezonul acesta de cel mai bun parcurs din istoria echipei, formația condusă de Miroslav Popov calificându-se în două finale din trei posibile, devenind campioana CEWL pentru a 2-a oară, vicecampioana națională pentru prima dată în istorie și bifând un final four în Cupa României. Artizanul acestui parcurs și unul dintre principalii piloni ai proiectului de baschet feminin din Cetatea Marii Uniri este cu siguranță Miroslav Popov, antrenorul formației, acesta vorbind despre finala de baschet, planurile de viitor și naționala României într-un interviu acordat pentru Absport.

Miroslav Popov a bifat deja 3 sezoane pe banca formației CSU Alba Iulia, aducând cele mai importante perfromanțe în istoria clubului de baschet feminin. Tehnicianul sârb este unul dintre cei mai apreciați antrenori din baschetul românesc, munca sa fiind răsplătită cu numirea în funcția de selecționer al naționalei de baschet feminin a României. ”Super-Miro”, așa cum este alintat sârbul, are planuri mari pentru viitorul sezon, în care își dorește revanșa în fața formației Sepsi Sfântu Gheorghe, despre care Popov crede că a avut cel mai bun lot în sezonul recent încheiat, când a devenit campioană pe merit.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

– Cum a fost finala?

– Finala a fost cu diferențe mari între echipa noastră și cea din Sfântu Gheorghe, care a fost foarte bine pregătită și a avut în componență baschetbaliste americane foarte bune, foarte puternice. Noi am fost foarte moi în comparație cu adversarele. Am arătat ca prințesele, Sfântu Gheorghe ca o echipă masculină. Asta a fost maximum în acest sezon, să jucăm finala. Aceste 3 meciuri au fost foarte bune în comparație cu ceea ce am realizat în actualul sezon, dar sunt mândru și fericit de ceea ce am făcut până în finală. Astea sunt limitele noastre și trebuie să înțelegem că trebuie să trecem peste ele. Toată lumea ar trebui să se mândrească cu ceea ce am reușit în CEWL și acum că am jucat finala. Dar totul s-a terminat și dacă mai vrem să jucăm finala campionatului trebuie să ne gândim ce gen de jucătoare să aducem ca să putem să ne luptăm cu o echipă precum Sfântu Gheorghe de la egal la egal.

– Cum ați cataloga acest sezon?

– Anul acesta a fost o catastrofă! Am început cu un buget și cu puține jucătoare de valoare ridicată. A fost așa și așa. Când am realizat că nu putem să ajungem mai sus de locurile 5 sau 6 cu actualul lot, dintr-o dată, la mijlocul sezonului au apărut problemele Aradului și am avut șansa să aducem 3 jucătoare bune, și am făcut acel lucru. După aceea am început să ne revenim, să jucăm din ce în ce mai bine, am jucat așa cum trebuie cu Universitatea Cluj, am eșuat cu Târgoviște, dar odată cu trecerea timpului am început să evoluăm tot mai bine. A urmat o perioadă cu 3 meciuri în CEWL și apoi Cupa României și acolo, cred eu că am făcut câteva greșeli. Am stat o săptămână în deplasare fără pregătire fizică, am avut parte de 3 jocuri stupide și apoi am venit la Cupa României, unde Sfântu Gheorghe ne-a prins nepregătiți și au câștigat. După ce am pierdut meciul din cupă am început să jucăm foarte, foarte bine. Cu Clujul am jucat excelent în prima parte a play-off-ului, și am ținut-o tot așa. Au urmat problemele din semifinale cu Dyer, a cerut bani mai mulți, dar noi nu am fost de acord să îi plătim mai mulți bani înaintea unor astfel de meciuri, i-am spus să mai aștepte, însă în cele din urmă am decis să jucăm fără ea și ce se va întâmpla – se va întâmpla. Am jucat bine cu Brașovul în cele din urmă, dar eram conștienți că avem șanse puține în finala cu Sfântu Gheorghe. Poate diferența este prea mare între finaliste, dar ce putem să facem? Acest este sportul și trebuie să ne obișnuim cu asta și să ne gândim la ceea ce urmează.

– Vă doriți să rămâneți pe banca CSU Alba Iulia?

– Trebuie să vorbesc cu cei care administrează clubul și apoi vom decide împreună ce este de făcut.

– Dar care este opțiunea dumneavostră?

– Cred că putem să vorbim deja de următorul sezon. Îmi place foarte mult Alba Iulia, care este a doua mea casă. Dacă cei din conducere mai au nevoie de serviciile mele… sunt aici!

– Aveți ceva planuri creioante pentru sezonul care urmează?

– Pentru moment am planuri cu naționala României. Vreau să facem câteva pregătiri cu câteva jucătoare tinere caare bat la ușa reprezentativei și între timp, dacă vom cădea de acord, vom face și planurile pentru Alba Iulia. Vom căuta jucătoare în funcție de bugetul pe care îl vom avea.

– Ar putea CSU Alba Iulia să câștige campionatul în sezonul viitor?

– Au așa cred! Trebuie să fim atenți cum lucrăm și sper ca problemele pe care le-am întâmpinat anul acesta să nu le mai avem. Nu ne-am primit salariul timp de două luni, fetele au mai luat-o razna crezând că nu își vor mai vedea banii, dar asta a fost doar o problemă. Au apărut și accidentările și una peste alta, tot așa! Dar orice probleme am avut este foarte bine că am terminat pe locul secund în campionat!

– Vă doriți continuitate și la nivelul lotului?

– Cu siguranță! Trebuie să vorbim neapărat cu Hadzovic, Sonia Ursu, Antic, de fapt cu toate care au jucat în primul 5. Dar trebuie să aducem și câteva jucătoare bune din America!

Astfel, Miroslav Popov își dorește să continue pe banca CSU Alba Iulia, conducerea grupării din Cetatea Mrii Uniri urmând să îi prelungească acestuia contractul. Pe lângă faptul că filozofia sârbului a contribuit decisiv la dezvoltarea baschetului din orașul nostru, acesta a dat dovadă de multe ori de modestie și de fidelitate, cu toate că a primit mai multe propuneri în cei aproximativ 3 ani pe care i-a petrecut la Alba Iulia. Una peste alta… povestea continuă!

 

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.