img_9704Așa cum spuneam și zilele trecute, LPS Alba Iulia produce la foc continuu jucătoare, iar aici este doar meritul antrenorilor care se ocupă de pregătirea sportivilor într-un mod exemplar. 

Astăzi în cadrul rubricii „Junior de Perspectivă” o vom prezenta pe Alexandra Bobar, pivotul echipei de baschet feminin LPS Alba Iulia și CSU LPS Alba Iulia.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Carte de vizită: 

Nume: Alexandra Boboar

Data nașterii: 15.06.2000

Înalțime: 1,77 metri

Greutate: 66 kg

Post: Pivot

  • Alexandra Bobar: „Sunt o jucătoare ambițioasă”

Sportiva din tabăra LPS-ului știe foarte bine calitățile și defectele pe care le are, atât pe teren, cât și în afara lui. Vorbește clar despre abilitățile ei și speră binențeles să progreseze pe viitor, ținând cont că are doar 16 ani.

„Sunt o jucătoare ambițioasă și fiecare minut petrecut pe terenul de joc mă face să îmi doresc să-mi depășesc limitele, mai trebuie să lucrez la partea cu seriozitatea”, a declarat Alexandra Bobar, pivotul echipei LPS Alba Iulia.

Alexandra Bobar a progresat foarte mult în ultima perioadă, iar acest lucru se vede inclusiv în statistica meciurilor pe care le joacă, aceasta fiind deseori MVP-ul partidei.

Văzută prin ochii antrenorului: „Poate ajunge o sportivă valoroasă”

Unul dintre oamenii care au pus bazele baschetului feminin la Alba Iulia este Nicușor Marcu, directorul Liceului cu Program Sportiv. Acesta este în acest moment și antrenorul Alexandrei Bobar, o sportivă despre care a vorbit foarte frumos.

„Alexandra Bobar este o sportivă cu calități foarte bune, joacă la două echipe, la U-18 și la echipa de Liga 1 de senioare. Până în acest moment a avut un sezon foarte bun fiind titulară la ambele echipe. Are calități fizice deosebite, este și stângace și dacă va fi mai implicată va fi o sprotivă foarte bună. În acest moment muncește, este serioasă și poate ajunge o sportivă valoroasă”, a declarat Nicușor Marcu.

În opinia antrenorului Nicușor Marcu, Alexandra Bobar poate deveni o jucătoare de bază, însă totul depinde de modul în care ea se va pregăti.

„Eu sper că va ajunge la o echipă de Liga Națională unde să fie o jucătoare de bază. Totul depinde de evoluția ei, de modul în care se pregătește începând de acum”, a mai punctat Nicușor Marcu.

La rândul ei, Alexandra Bobar a răspuns ferm la întrebarea ”Unde te vei jucând peste cinci ani?”: „Eu cred că în viitor aș putea ajunge chiar și în Liga Națională deoarece din punct de vedere fizic nu îmi lipsește nimic, însă îmi dau seama că acest obiectiv îl pot îndeplini doar prin seriozitate și muncă la antrenament”, a concluzionat Alexandra Bobar, sportivă ce are ca echipă preferată CSU Alba Iulia.

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.