albablaj2Nici măcar vara toridă sau toamna capricioasă instalată pe meleagurile transilvane nu au făcut uitată performanța obținută în primăvara acestui an de reprezentanta județului Alba în voleiul feminin autohton. Undeva prin luna aprilie CS Volei Alba Blaj, că despre ea este vorba, făcea istorie și aducea primul titlu din panoplia sporturilor de echipă din județul Alba și implicit din municipiul de pe Târnave. „Mica Romă” îmbrăca hainele de sărbătoare și își slăvea idolii ce au dus micuța urbe ardeleană în fruntea voleiului feminin românesc. Blajul este după Urziceni la fotbal, al doilea oraș ca mărime care a dat o campioană națională în sporturile de echipă, o performanța realmente fabuloasă din orice unghi am privi-o, însă pe blăjeni și pe toți iubitorii acestui frumos sport îi așteaptă în perioada imediat următoare alte clipe de neuitat…….

Povestea frumoasă începe în anul 2011, când Primăria Blaj alături de Consiliul Județean Alba au pus bazele unei echipe de volei feminin de senioare, ce s-a vrut continuatoarea tradiției acestui sport în municipiul blăjean, vizibilă până atunci mai ales în sectorul juvenil. S-a format o echipă de senioare, care ulterior a fost înscrisă în liga a doua a voleiului feminin românesc, iar speranțele tuturor celor implicati constau într-o promovare grabnică în primul eșalon. După un campionat cu un parcurs perfect, CS Volei Alba Blaj accedea în prima ligă la capătul unui turneu de promovare organizat în sala proprie, spre bucuria entuziastului public local. Antrenoarea Liliana Bogendorfer și fetele sale, printre care amintim pe Andreea Nițulescu, Valentina Rusu , Laura Mastahac, Roxana Lupu, Melinda Dobeș sau Alexandra Ciontos scriau prima pagină în istoria clubului nou înființat. Și aveau sa urmeze încă multe altele……

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Campionatul următor însemna debutul în elită, care trebuia onorat așa cum se cuvine de către toți cei implicați. Conducerea clubului, asigurată de la înființare și până în prezent de inimosul președinte Sergiu Stefănescu, sprijinit îndeaproape de primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar și de președintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel a purces la primenirea lotului pentru a putea face fața impactului cu primul eșalon. A fost adus un nou antrenor principal în persoana lui Marius Macarie, iar lotul a fost completat cu jucătoare românce, cu mai mare experiența gen Adriana Dudnic, Alice Kapelovies, Irina Horeica sau din străinătate ca Bojana Stojkovic, Marija Sandic sau Josefina Fernandez. Blajul făcea senzație atât prin joc, în urma căruia a obținut niște victorii de poveste împotriva unor adversari mult mai bine cotați și cu o experiența net superioară, cât și prin aportul fanilor, tribunele din sala „Timotei Cipariu” devenind neîncăpătoare indiferent de oponenți. Deși, ca o consecința a jocului bun, se sconta pe obținerea la sfârșitul campionatului a unui loc cinci, ce părea la îndemană la un moment dat (a fost adus în acest sens ca antrenor sârbul Branko Gajic), finalul nu a mai fost la fel de productiv, iar Blajul încheia primul sezon în elită pe locul șapte, o poziție onorabilă pentru o echipa nou promovată.

Prestația din primul sezon la masa bogaților obliga continuarea urcușului, iar Blajul era dispus sa ardă etapele și să satisfacă setea de volei a fervenților săi susținători. S-a plecat la drum cu Branko Gajic, antrenorul ce a încheiat și ediția precedentă pe banca tehnică, iar lotul a fost puternic restructurat , alături de „veteranele” Adriana Dudnic și Valentina Rusu rămase la echipă, fiind aduse sportive noi și valoroase, gen Adina Salaoru, Luminița Trombițaș, Roxana Ivanof, Adina Stanciu, Milagros Collar, Katja Medved, Miroslava Kijakova sau Florencia Busquets. A fost un sezon foarte bun, fiind ratată de puțin prezența în finala unui campionat, la finele căruia Volei Alba Blaj cucerea un loc trei și implicit prima medalie din istoria clubului. Istoria se scria la prezentul continuu, iar publicul blăjean savura spectacole de calitate etapă după etapă.

Era clar pentru toată lumea că pretențiile vor fi din ce în ce mai mari și se prefigura o progresie ce tindea spre un loc doi, echivalent cu jucarea unei finale. Acesta a și fost obiectivul stabilit de conducerea clubului în vara anului 2014, un deziderat foarte greu de atins, ținand cont de ambițiile oponenților dintr-un campionat ce se pregătea să fie mai puternic ca niciodată. Pe deasupra urma și prima participare din istorie în întrecerile continentale, în Cupa CEV, cea de-a doua competiție ca valoare a Europei, unde se aștepta de asemenea o prestație onorabilă. Lotul antrenat de Branko Gajic suferea din nou modificări mari, în stransă legătură cu obiectivele stabilite. Au rămas din vechiul lot doar Adriana Dudnic, Adina Salaoru, Adina Stanciu, Roxana Ivanof și Katja Medved, Valentina Rusu făcând o pauză de un an datorită rolului de proaspătă mămică. Au completat efectivul sportive valoroase gen Ioana Nemțanu, Martina Utla, Naoko Hashimoto, Jacqueline de Souza, Natalia Matseichyk sau Tsvetelina Zarkova. Debutul de sezon nu a fost cel așteptat, înfrângerea în fața Stiinței Bacău și competiția acerbă ce se prefigura împingând conducerea clubului să-l schimbe pe antrenorul Branko Gajic, cu conaționalul său Darko Zakoc, un tehnician foarte valoros, dublu campion al României cu defuncta Tomis Constanța. Aducerea reputatului antrenor se va dovedi o mișcare câștigătoare, soldată în final cu o mare performanță și anume câștigarea în premieră a titlului național pentru Blaj. Zakoc a avut răbdare și a construit succesul cu migală, crescând forma echipei treptat, pentru a da maximum exact în momentele decisive. Echipa a depășit primul tur în Cupa CEV trecând de reprezentanta Elveției, Volley Koniz, fiind eliminată ulterior de polonezele de la Tauron Dabrowa Gornicza, meciurile având loc în sala din Sibiu, în entuziasmul unei galerii numeroase de blăjeni sosiți să-și încurajeze favoritele. Între tur și retur odată cu plecarea de la echipă a ridicătorului Naoko Hashimoto a fost adusă Bojana Radulovic, o jucătoare foarte experimentată și alături de ea o altă sârboaică de calibru, în persoana Ivanei Djerisilo, sportive ce se vor dovedi hotărâtoare în bătăliile decisive. Zakoc a gândit cu atenție parcursul, a câștigat meciurile cheie ducând Blajul pe locul secund după sezonul regulat, loc foarte bun înaintea jocurilor decisive din play off. Echipa era într-o creștere vizibilă, iar pentru a nu periclita urcarea treptată în formă s-a sacrificat și parcursul din Cupa României (ajunsă pentru prima dată în Final Four-ul Cupei României, Volei Alba Blaj pierdea neașteptat semifinala cu Dinamo București). Tactica avea să se dovedească câștigătoare, Volei Alba Blaj spulberând cu un sec 3-0, în semifinalele play off-ului campionatului, pe CSM București, o echipă cu un buget imens și cu niste jucătoare de calibru în efectiv. Practic, obiectivul locului doi era îndeplinit, dar Blajul nu se va opri aici. Finala pe care o așteptau toți împotriva Stiinței Bacău s-a transformat până la urma într-una cu CSM Targoviște, o echipa valoroasă, dar nu de calibrul Bacăului. Deși au terminat sezonul regulat doar pe locul al patrulea, târgoviștencele au beneficiat de o anomalie a regulamentului și prin eliminarea după cinci partide și pe teren advers a Bacăului au preluat și locul întai pe care acestea din urmă au terminat sezonul regulat și implicit porneau cu avantajul terenului propriu în finala cu Blajul. Dar Blajul nu putea lasă să-i scape șansa ivită și în urma unei tactici perfecte a lui Zakoc și transpusă în teren de fetele sale s-a impus cu scorul general de 3-0 și devenea pentru prima dată campioana a României. A fost o bucurie de nedescris în sala „Timotei Cipariu” unde echipa și-a primit tricourile de campioană și onorurile cuvenite. Blajul scria o altă pagină a istoriei sale în sport prin atingerea țelului suprem, locul întâi în țară, lucru ce acum patru ani când s-a pornit la drum cu această formație părea ceva de domeniul imposibilului.

S-a încheiat oarecum un ciclu cu acest loc întâi, dar va începe un altul, care obligă cu atât mai mult. E foarte greu să ajungi în vârf, dar e infinit mai greu sa te menții acolo. M-am gândit să enumar aici și tinerele jucătoare ale Blajului care în toți acești patru ani au făcut parte din lotul primei echipe și chiar dacă au evoluat puțin spre deloc au trăit pe viu istoria voleibalistică a Blajului. Acestea sunt Ramona Rus, Sorina Mocan, Ioana Vodă si Alexandra Biriș. Începând cu actualul sezon ele au fost lăsate să plece spre alte zări, dar cu siguranță în viitor, când vor acumula experiență și atunci când poate clubul nu-și va mai permite să aducă atâtea jucătoare din alte părți, ele vor reveni și vor reprezenta un veritabil schelet al echipei. Pentru că ele știu acum ce înseamnă performanța și știu ce responsabilitate va fi pe umerii lor când vor îmbraca tricoul Blajului.

Referitor la noul sezon nu putem spune decât că va fi cel puțin la fel de greu ca și precedentul. Acum așteptările sunt mari, alt obiectiv în afară de titlu nu mai poate exista. Echipa va evolua în premieră în grupele Champions League, unde va scrie o altă pagină de istorie a clubului. Se va juca tot în sala de la Sibiu, unde nu mă îndoiesc că echipa va fi susținută de inimoșii ei suporteri. Conducerea clubului alături de parteneri și sponsorii și bineînțeles de antrenorul Darko Zakoc au creionat un lot valoros, care să poată îndeplini obiectivele sezonului, un nou titlu de campioană, Cupa României și o evoluție meritorie în Champions League. Din vechiul lot au rămas doar internaționalele Adina Salaoru și Ioana Nemțanu alături de revenitele din maternitate, Valentina Rusu și după împrumut, Denisa Viloiu. Au fost aduse sportive gen Ana Grbac, Leticia Boscacci, Ivana Plchtotova, Jovana Vesovic, Dubravka Djuric, Marina Vujovic, Silvana Chausheva, Ana Maria Berdilă, Carmen Mateaș sau Adriana Bobi, jucătoare cu care se speră atingerea obiectivelor.

La ora când scriu aceste rânduri sezonul a demarat, Volei Alba Blaj obținând o prima victorie cu 3-1 în deplasarea de pe terenul echipei Dinamo București. Începutul fiind făcut cu dreptul nu putem spera decât la faptul că noul sezon va aduce multe satisfacții iubitorilor de volei din Blaj și din județul Alba, iar echipa își va urma traiectoria ascendentă și va scrie alte pagini de istorie pe culmile performanței sportive.

Mult succes în noul sezon Volei Alba Blaj!

 

                                                                                       Articol scris de Adrian Hăbean

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. De pe culmile succesului spre gropile desființării!
    În echipa micului oraș și a micului primar au năpădit străinele. Cam 8 din cam 14. Și toate bulucindu-se să fie titulare. Un sit italian prezicea că în primele 6 doar Nemțanu va rezista dintre românce. În aceste condiții, Alba Blaj este candidat puternic pentru locul 1. Așa se și întîmplă. În echipa orășelului încărcat de naționalism istoric, jucătoarele de lot național abia dacă apucă să joace un set pe meci. Prin rotație. Jucînd meciurile importante din Liga Campionilor (de acasă) la Sibiu și fiind așa de străineză, echipa riscă să se separe de suporterii blăjeni. Există un risc și mai mare: Alba Blaj e predicția mea pentru echipa cel mai probabil să se desființeze după această stagiune… Nu numai răcirea de suporteri, ci și faptul că orașul este totuși mic și nu poate pompa în echipă la nesfîrșit milionul de euro anual. Unde mai pui că vin și alegerile, iar votanții localnici, mult mai mulți decît amatorii de volei, se vor întreba cît se putea asfalta cu banii deja băgați într-o echipă pură de mercenari. După cunoștința mea, nu este nici o blăjeancă în echipă. Anul trecut au fost vreo 2 rezerve, dar n-au prea pupat teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.