Tehnicianul sârb Darko Zakoc şi-a stabilit noul staff de la CSM Volei Alba Blaj.

Colaboratorii lui Darko Zakoc sunt: Constantin Alexe (antrenor secund), cu care antrenorul sârb a mai colaborat la Tomis Constanța și la naționala României, Filip Markovic (preparator fizic), Mladen Teofilovic (statistician), Petru Ban (fizioterapeut) și Igor Kovacic (fizioterapeut).

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Campioana României a început în această săptămână pregătirile într-o formulă restrânsă. La primul antrenament, programat luni 12 august, au participat doar patru voleibaliste: Aleksandra Cirovic, Nadja Ninkovic, Noemi Oiwoh și Luiza Ungerer de Carvalho Rocha. Ca de obicei, prima ședință de pregătire a constat dintr-un meci meci de fotbal, la care au participat jucătoarele prezente și componenții staff-ului tehnic, în frunte cu antrenorul principal Darko Zakoc.

Săptămâna viitoare se vor alătura lotului Sorina Miclăuș și Sanja Bursac Gommans. Lipsesc de la prima parte a pregătirilor voleibalistele care se află la echipele naționale participante la turneul final al Campionatului European de volei feminin, programat în perioada 23 august – 8 septembrie: Ioana Baciu și Ramona Rus (România), Bianka Busa, Maja Aleksic și Silvija Popovic (Serbia), Sanja Popovic-Gamma (Croația), Femke Stoltenborg (Olanda) și Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan). De asemenea, Ștefania Cheluță se pregătește cu naționala de junioare a României pentru turneul final al Campionatului Mondial Under 18, care se va desfășura în Egipt, în perioada 5-14 septembrie.

Campioana României se pregăteşte la Blaj, în această perioadă Darko Zakoč programând câte două antrenamente fizice pe zi, care au loc atât în sala proprie, cât și pe stadionul din Parcul „Avram Iancu”.

Primele meciuri de pregătire vor avea loc în luna septembrie, iar în acest moment se lucrează la stabilirea datelor și a adversarilor din partidele de verificare.

sursa: facebook Volei Alba Blaj

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.