Volei Alba Blaj-Medicina Targu Mures66Încă de la partida disputată sâmbătă pe teren propriu contra Medicinei Târgu Mureș, toată suflarea blăjeană era cu gândul la debutul de pe teren propriu din grupele Champions League. Volei Alba Blaj va întâlni miercuri, de la 18.00 în Sala Transilvania din Sibiu, Nordmeccanica Piacenza, în cea de a 2-a etapă a grupei F din CEV DenizBank Volleyball Champions League. 

Campioana României, Volei Alba Blaj va înfrunta mâine de la ora 18.00 Nordmeccanica Piacenza în etapa a două din grupele Ligii Campionilor, fiind, în prezent, derby-ul grupei luând în calcul că ambele formații au câștigat partidele din prima rundă. Antrenorul echipei din Blaj, Darko Zakoc este conștient de valoarea adversarelor pe care elevele sale le vor întâlni la duelul de miercuri, însă sârbul a precizat că formația sa va juca cel mai bun volei și nu se va da la o parte.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Toate gândurile noastre sunt la acestă partidă. Ne-am pregătit așa cum era normal, am amânat meciul cu Craiova pentru a ne antrena cât mai bine. Meciurile din Champions League sunt diferite, nu se pot compara cu cele din Liga Națională. În Europa toți ochii sunt ațintiți asupra noastră, Piacenza are o echipă bună, cu jucătoare foarte bune, însă noi nu vom aborda partida cu steagul alb, ci ne vom agăța de fiecare șansă”, a declarat Darko Zakoc, antrenor Volei Alba Blaj. 

Și președintele campioanei României, Sergiu Ștefănescu a subliniat faptul că formația pe care o conduce va porni cu șansa a doua la acest meci, însă acesta așteaptă o reprezentație pe măsura competiției din partea echipei sale.

”Va fi o întâlnire dificilă pentru noi în care pornim cu șansa a doua. Piacenza are mult mai multă experiență, dar noi încercăm să ne apăram șansele și să facem un meci cât mai bun. Așteptăm mulți oameni în sala din Sibiu care să ne susțină”, a punctat Sergiu Ștefănescu.

Intrarea în sala sporturilor din Sibiu va fi gratuită, la meci urmând să participe un public larg din Blaj, preum și alți iubitori ai sportului de la fileu, din județele Alba și Sibiu.

Interviurile celor doi reprezentanți ai echipei din ”Mica Romă” le puteți urmări în materialele video postate mai jos.

 

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.