Volei Alba Blaj-Medicina Targu Mures70Volei Alba Blaj va debuta astăzi în noul an. Formația lui Darko Zakoc va întâlni pe teren propriu cu începere la ora 18.00 CSM Lugoj în turul sferturilor Cupei României la volei feminin. Fanii din ”Mica Romă” vor avea ocazia să le vadă pe sportivele campioanei la lucru și mâine, de la aceeași oră, în returul sferturilor. Jelena Alajbeg va face cunoștință cu publicul blăjean, urmând ca Darko Zakoc să se poată baza și pe Valentina Rusu, voleibalistă revenită la Blaj după ce a născut.

Volei Alba Blaj a reușit să se înțeleagă cu CSM Lugoj pentru a stabili dubla manșă într-o singură săptămână la Blaj, fapt care ajută enorm echipa campioană în vederea pregătiri returului de foc ce se anunță atât în campionat cât și în Liga Campionilor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Darko Zakoc a declarat în urmă cu puțin timp că își dorește ca în acest sezon să realizeze eventul, semn că dubla cu CSM Lugoj va fi tratată cu maximă seriozitate. Fanii le vor putea vedea la lucru pe noile jucătoare ale campioanei, croata Jelena Alajbeg fiind primul trasnfer din 2016 pentru Volei Alba Blaj.

O nouă jucătoare pentru campioană, însă o mai veche cunoștință – este Valentina Rusu ce revine la fileu după ce a devenit mamă.

De partea cealaltă, pentru CSM Lugoj evoluează Ramona Rus, fotsă componentă a lotului din sezonul trecut ce a cucerit medalia de aur în campionat, Ugliesa Segrt, secundul lui Zakoc de anul trecut, precum și Luminița Trombițaș, voleibalistă care a jucat și pentru formația din ”Mica Romă”.

Pentru Volei Alba Blaj va urma după sferturile de finală ale Cupei României un program de foc cu două meciuri în Liga Campionilor, dar și un derby intern contra lui Dinamo București.

Echipamente sportive JOMA - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.